Blogu lu Mary

Daca v-a placut Micul Print si Pinocchio, atunci o sa va placa si mai mult Mecanica inimii, de Mathias Malzieu. So, daca aveti chef de o carte despre dragoste, dar care nu este absolut deloc siropoasa sau mai stiu eu cum in sens negativ, atunci carticica asta este ideala. Mie mi-a placut foarte mult, dupa cum o sa vedeti si in recenzia de dincolo.

De ce am pomenit de Micul Print si Pinocchio, atat timp cat in cazul de fata este vorba de o carte pentru oameni mari? Pai, scriitura seamana foarte mult cu cea din Micul Print. O inocenta pe care o citesti printre randuri, un stil de a relata sincer si naiv, ascunzand sentimente extrem de vii, care rod profund. Nimic nu mi se pare mai tulburator ca relatarea problemelor specifice maturitatii prin intermediul unei exprimari de copil.

De ce Pinocchio? Pentru ca farmecul cartii sta de fapt in transpunerea sentimentelor umane in plan palpabil, plecand de la ideea unui mecanism artificial si insufletit ulterior. Totul devine o inima sustinuta de un ceas, format din cadran, ace si rotite care se dau peste cap atunci cand personajul este incercat de sentimente puternice. E ca si cum ai putea vedea concret cum ti se frange inima, de exemplu

Daca vi se pare ca vorbesc prea codificat pe aici (cred ca o fac, nu ma simt foarte coerenta azi), e cazul sa luati cartea si sa o cititi E mai fain sa va faceti propria parere.

____________________________________

O sa ajung pe la Eclipsa in scurt timp. Cred ca am sa va scriu despre film, chiar sunt curioasa cum a iesit. Cat despre carte, abia am citit jumatate, fir-ar . Ata ete, o sa fie enervanta lectura de dupa vizionarea ecranizarii.

In rest, recunosc ca imi cam sta mintea in loc. O fi atmosfera de vara si de vacanta de vina, cine stie

Mi-a cazut acum ceva timp in mana o carte de-a dreptul enervanta, din valul asta nou cica “literar” care se bazeaza pe vulgaritate si personaje mai ratate decat cele ale Hortensiei Papadat Bengescu. Oricum, nici nu se compara, astia de aici sunt ratati la foarte propriu.

Mirobolanta carte se numeste Shitter`s Club si am facut-o cu ou si cu otet in recenzie, dupa cum veti vedea, daca intrati dincolo, unde imi mai exercit eu fortele scriitoricesti.

Ce sa va spun, titlul spune tot. Pe bune, va dati seama cum suna traducerea? Fir-ar…

Mi se intampla foarte rar spre deloc sa dau cu o carte de toti peretii (la figurat ). Numai ca, mai ales scriitorii zilelor noastre reusesc de multe ori sa scoata niste capodopere pentru care te intrebi sincer de ce si-au pierdut timpul si ti l-au mai pierdut si pe al tau.

Situatia sta in felul urmator in cazul Clubului :

- titlu busit - spune tot, e ironico-sarcastic, nu zic nu, dar suna oribil… Nu are rost sa detaliem.

- actiune de-a dreptul obositoare, enervanta, cu o vulgaritate prezentata in toaaate aspectele ei: un tip care se duce intr-o noapte in club, dar ce club, dar ce prieteni are, dar ce ocupatii au, dar cata superficialitate si prostie…

- personaje ratate, deprimate, care incearca sa isi umple golul interior cu activitati dubioase - adica exact genul ala de oameni peste care speri din suflet sa nu dai niciodata

- final banal - documentarea de dinainte de lecturarea minunatei “opere literare” nu imi spunea deloc cum se finalizeaza treaba. Ma gandeam ca cine stie ce rasturnare de situatie si suspans si final neasteptat… vine sotia si il ia acasa pe turmentat. Uau…

So, daca v-am convins ca NU are rost sa o cititi, asta e. De bine nu pot sa zic. Mi-am pierdut eu timpul pentru voi. Daca vreti sa vi-l pierdeti si voi ca sa ma contraziceti, ok, nu ma supar, dimpotriva.

Va spun doar ca mi-am dat seama ca nu are rost sa-mi irosesc timpul cu orice tampenie de carte. De foarte foarte multe ori ne pacaleste printul si tot ce inseamna tiparit pe foi de carte. Iti da o impresie de calitate pe care totusi nu o are orice text din lumea asta. Sunt foarte multe banalitati si balarii ascunse intre copertile unei carti, insa nu toate inseamna literatura. Sau daca asta este noua literatura, eu ma las de citit, dupa cum am zis si dincolo. Din fericire, mai exista si scriitori faini. Si in loc sa citesc doua carti proaste, prefer sa citesc una interesanta. Si incep incet incet sa elimin balariile si sa acord timp unor carti care chiar merita. Iar literatura moderna ma dezamageste de cele mai multe ori. Apropo, am fost recent intr-un anticariat si am gasit super carti. Nici nu va inchipuiti cat de ieftine si de bune sunt cartile de acolo. Cu banii pe care ii dai pe o carte proasta iti iei minim trei carti bune, chiar daca sunt mai vechi. Serios.

Curtea Veche are un concurs dragut, prin care vor sa rasplateasca obsedatii de literatura (obsedati in sens bun ) cu muuulte carti. Pentru asta trebuie doar sa motivez de ce imi place atat de mult literatura.

Pai… pentru mine e atat de simplu… Inca din scoala, literatura era materia mea preferata. As fi aruncat tot la gunoi, TOT, si as fi pastrat doar manualele de romana, cartile si critica. Mi-a placut literatura din prima prin simplul fapt ca acolo simteam ca am partea mea de contributie. Nu trebuia sa invat nimic pe de rost, cel putin eu nu puteam sa o fac. Nu exista sa invat comentarii, mi le faceam singura si niciodata nu imi ieseau la fel. Puteam sa am o mie de variante, nici una nu semana cu cealalta. Mi se parea atat de fain faptul ca pot sa ma exprim cu cuvintele mele. Puteam sa interpretez EU singura o opera literara, bineinteles, plecand de la liniile mari, trasate de critici. Si pana la urma, eram si eu un soi de mic critic.

Pasiunea asta a crescut treptat, de la sine, fara sa ma chinui deloc. Am momente in care simt ca pierd timpul aiurea si mi-e ciuda. In schimb, timpul petrecut citind nu mi se pare niciodata irosit, dimpotriva. As putea sa stau ore intregi cu ochii intr-o carte si cu mintea ratacind prin lumea fictiva din paginile ei. In orice caz, nu te poti intelege cu mine cand citesc, nu prea te aud si nici nu te vad. A, si cand imi dau seama ca imi tot spui ceva, ma enervez si te intreb: ce tot zici acolo? La fel sta treaba si cu banii. Pe majoritatea simt ca ii arunc pe fereastra, in schimb nu regret niciodata banii dati pe carti si… haine .

Culmea, desi sunt atat de literature addicted, ii inteleg perfect pe cei carora nu le place literatura. Fiecare cu pasiunile lui, nici mie nu imi plac hobby-urile altora, pescuitul de exemplu sau mai stiu eu ce . Literatura insa este undeva sus dupa parerea mea, prin simplul fapt ca iti ofera multe experiente de viata si o cultura generala de care nu poti avea parte in alt mod. E ca si cum ai cunoaste oameni noi, ti-ai face prieteni sau dusmani printre personaje, urasti si iubesti alaturi de autor, te identifici cu cei din carte sau doar privesti de dupa un geam de sticla cum isi desfasoara viata diferite tipologii umane. Esti si tu un fel de demiurg, vezi lucruri pe care personajele nu ar vrea intotdeauna sa le vezi. Si uneori te gandesti cum ar fi ca viata ta sa fie de fapt un roman, citit treptat de o alta persoana. Pana la urma, si tu poti fi un Gulliver. Mare cand ii citesti pe altii, mic cand te-ar putea citi altii, ipotetic cel putin.

Si ca sa ii irit si mai mult pe cei care nu isi explica ce-i cu atata literatura si ce tot bat eu campii pe aici, le spun ca mai am o problema. Literatura mi-a intrat atat de adanc “in sange” si in creier, incat fac ce fac si pomenesc si de carti, personaje sau autori in orice alt tip de scriere. Cei care au mai aruncat cate un ochi pe editorialele mele de pe site inteleg la ce ma refer. Pana la urma, literatura e atat de reala si de prezenta in vietile noastre de zi cu zi, suntem atat de usor identificabili cu unul sau mai multe personaje din proza, trecem prin situatii atat de intalnite in dramaturgie si avem parte de atat de multe sentimente si stari exprimate in lirica, chit ca le identificam sau nu in acest sens. Noi, viata noastra, felul nostru de a fi da nastere literaturii si, totodata, literatura vorbeste despre noi, despre cat de diversi suntem. E ca un circuit al apei in natura, e un proces pur si simplu firesc si perpetuu… Sa mai zic?

PS: Sa imi tineti pumnii sa castig. Sunt DOAR 25 de carti…

Sursa foto: deviantart.com

Dintotdeauna am avut o preferinta pentru literatura clasica prin simplul fapt ca, raportata la literatura contemporana, mi se pare mult mai bine scrisa si mai impunatoare. In plus, da dovada de o moralitate care este mai rara acum. Tocmai de aceea, un roman precum “Dama cu camelii” a reusit sa fie unul deosebit si apreciat de-a lungul timpului, desi are ca personaj central o prostituata. Azi, daca iti cumperi o carte cu un asemenea subiect, viata unei femei usoare, gen sa spunem “Belle de Jour. Aventurile intime ale unei prostituate de lux”, cam stii la ce sa te astepti.

Dama cu camelii, pe numele ei Marguerite Gautier, este inspirata de un personaj real, Maria Duplessis, o femeie intretinuta din Paris de care s-a indragostit autorul cartii, Alexandre Dumas-fiul. In realitate, Maria nu l-a iubit cu adevarat pe scriitor si nu s-a dezis niciodata de “meseria” ei, in timp ce personajul literar primeste trasaturi romantice si devine un alt om prin prisma impartasirii unei iubiri adevarate.

Scriitorul nu si-a pedepsit iubita prin scrierea lui. Practic, putea sa o coboare si mai jos de rangul de prostituata, putea sa o prezinte drept o femeie fara inima, materialista, care traieste doar ca sa fie intretinuta. Dar nu, Alexandre Dumas-fiul a preferat sa o aseze pe un piedestal, sa o arate mai degraba drept o victima a sortii, nevoita sa apeleze la farmecele ei feminine pentru bani. Ii da un suflet, o sensibilitate si o inteligenta de care Maria Duplessis nu a dat dovada in realitate, din cate am citit despre viata autorului.

Marguerite, ipostaza literara a prostituatei, nu mai spera ca vreun barbat sa o iubeasca dezinteresat, pur si simplu pentru ea. Ea da dovada de inteligenta si de multa maturitate, e constienta de conditia ei si nu mai viseaza la nimic. Este insa impresionata de Armand, ipostaza autorului in roman, un tanar care se indragoseste de ea cu adevarat.

Prostituata ne castiga compatimirea si simpatia, fiindca asa a vrut autorul, care a stiut ce sa ne spuna si cum sa ne ghideze. Practic, te gandesti ca Marguerite e si ea un suflet, nu doar un trup. Si atunci pur si simplu nu poti sa o mai blamezi.

Ce altceva iti mai ramane in minte dupa ce termini Dama cu camelii? Ideea ca iubirea asta adevarata si pasionala nu are limite si nu tine cont de prejudecati

Sursa foto: deviantart.com

Am inceput inca din iarna “Zapada” de Orhan Pamuk si abia acum cateva zile am reusit sa o termin M-a apucat primavara tot citind despre zapada , sau, dupa cum zicea o prietena de-ale mele, din cauza romanului astuia nu mai venea odata caldura, iar replica ei ad literam a fost: “Citeste mai si tu ceva cu soare”

Zapada e un roman maaare (doar 568 de pagini… ) si de aceea am stagnat si nu am mai scris de ceva timp despre literatura. Cartea, fiind really big ca dimensiune si implicit cu o greutate nu tocmai buna de carat in poseta, a stat acasa si am citit din ea numai seara, de multe ori cu ochii impaienjeniti de somn. Dar a meritat.

Buuun… acum ca am gasit si scuza , sa va povestesc un pic despre carte. “Zapada” este scrisa de un autor turc, Orhan Pamuk, distins in 2006 cu Premiul Nobel pentru literatura. Eroul cartii, un poet pe nume Ka, se duce intr-un orasel din estul Turciei, Kars, pentru a relata in Germania despre tensiunile politice existente in perioada alegerilor locale si despre raspandirea actului de sinucidere printre tinerele de acolo din cauza interzicerii purtarii broboadei, acel batic / val cu care isi acopera capul femeile islamiste.

Totusi, tot ce tine de realitatea dura si imediata, moarte, tensiune si o stare a lucrurilor ambigua nu reprezinta decat un pretext. Ka vine de fapt la Kars pentru o femeie, pe nume Ipek, o prietena veche, divortata in prezent, de care este indragostit nebuneste. Este facut partas de celelalte personaje la conflictele sociale si politice din oras, devine un soi de pion si mesager folosit de ceilalti pentru impartasirea si transmiterea spre tabara adversa a unor mesaje cu caracter politic, iar Ka le indeplineste pe toate cu un calm inexplicabil. Singura lui motivatie este ideea fixa de a o lua pe Ipek cu el la Frankfurt, in Germania, unde ar fi fost fericiti impreuna pentru totdeauna.

In ceea ce priveste zapada care da si numele romanului, ea reprezinta fenomenul natural care il insoteste pe Ka de la intrarea in Kars si pana la plecarea din acest oras. Ninsoarea cade neintrerupt pe toata durata actiunii din roman, incat te intrebi la un moment dat daca nu o sa se ajunga in cele din urma la un potop biblic in stare solida.

Mi-a placut Zapada, chiar daca uneori ma tot uitam la numarul de pagini ramase, intrebandu-ma daca am s-o termin vreodata Oricum, nu ma sperie dimensiunile unei carti, atat timp cat este bine scrisa si imi tine interesul treaz. Doar ca mi-e ciuda ca ma tine pe loc si ca ma determina sa incep mai multe carti deodata, pentru diversitate

So, lectura placuta Merge citita si daca nu e iarna afara. A, si sa nu va suparati pe mine fiindca v-am adus aminte de frig