Blogu lu Mary

Si fuse Mary la Eclipse, si avu un noroc chior ca de obicei de nimeri locuri fix in primu rand, ca si la anteriorul New Moon. Deci noroc ca al meu mai rar. Asa privilegiu nu are oricine, deci la urmatoarele doua filme din serie (stiti ca vor fi doua ecranizari pentru ultima carte, nu?), primul rand e al meu, ati inteles? Sa nu cumva sa indrazniti sa mi le ocupati, ca iese cu scantei!! Buun… acum ca am stabilit, m-am mai linistit.

Deci… da, am vazut MARE, si mi-a ramas in minte mai ales fata Bellei pe tot ecranul, in 85% din cazuri cu expresia asta:

Scuzati calitatea imaginii, nu am gasit (culmea!) o poza mai reprezentativa. Dar in film cam asa apare tot timpul. Like she`s in pain, cum s-ar zice

Mi-a placut filmul, deci am sa scriu in general de bine. Fanii inraiti ai Twilight pot sa stea linistiti. M-a plictisit doar prima parte, fiindca recunoasteam ce apucasem sa citesc din carte. La un moment dat m-am trezit si mi-am dat seama, oopss, stai asa, ca de aici nu mai stiu . Asa ca, ce pot sa va spun, m-a luat prin surprindere dualitatea Bellei. Nu ma asteptam sa jongleze ea frumusel cu doi tipi in acelasi timp, ea care pare asa inocenta si firava si cuminte, etc. S-a cam dus de rapa toata povestea asta cu iubirea adevarata, cu “da` ce sortiti suntem noi unul pentru celalalt", mai ca e scris in stele sa fim impreuna, bla bla, cand de fapt donsoara mai saruta cand pe unul, cand pe altul… Mai sa fie, cum vine asta? Hmmm… Ce-i drept, probabil ca altfel ar fi fost totul prea simplu. Trebuia sa apara si un triunghi din asta, un intrus ceva, o confuzie in mintea fetei, altfel ne plictiseam, este?

Mi-a placut ca Eclipse a avut ceva mai multa actiune decat New Moon. Ma amuza in schimb felul in care ecranizarea trebuia sa comprime naratiunea pe care eu o citeam pe pagini intregi de carte. Stiind detaliile, mi se parea ca sar peste unele lucruri sau ca sunt ingramadite, din lipsa de timp, bineinteles, situatii care in varianta literara durau parca o mie de ani

Ma bucur ca am scapat de Victoria, ca i-a rupt gatul (la propriu ) bravul Edward. Nu de alta, dar incepea sa ma irite prezenta ei la nivel ideatic. In carte, una doua, vai! Victoria!, un fel de apocalipsa personala pentru Bella. Numai cat ii auzea numele rostit o apuca raul pe biata fata, asa ca, perfect, un motiv mai putin pentru Bella sa nu mai aiba expresia fetei pe care v-am prezentat-o mai sus.

In rest, ce sa va mai spun? A, stiu! Pe Edward il stiti, da? E bun, e cool, e tare, e cel mai cel, alea alea. Asta stim, nimic nou. Dar, dar… a aparut (a si disparut, fir-ar sa fie!) un nou vampir tare Ia priviti mai jos.

Ei, ei?

Hai ca-i tare filmul, sa va duceti sa-l vedeti. La cat de injurat e de unii, probabil la fel de multi ca cei care il idolatrizeaza, uite ca sunt pline salile, iar isteria continua. Actorii nu mai pot de bine. Sunt tineri, faimosi si bogati. Stiti cat castiga? Ia cititi voi aici: Actorii principali din “Twilight” vor primi 25 milioane dolari pentru ultimele doua filme din serie

A, si inca ceva. Se rade mult la film. Cand si de ce, o sa vedeti. Cel putin cand am fost eu, a ras sala in gura mare. A, si nu, nu e comedie. Si nici nu confund cu alt film.

PS: Am fost si la Printul Persiei, mai demult. Mi-a fost prea lene sa va scriu despre el, desi mi-a placut la nebunie. Si ala e super tare, fix pe gustul meu. So, vizionari placute!!

Daca v-a placut “Adela” lui Garabet Ibraileanu, atunci o sa va placa si mai mult “Curtezana” de Colette. Acelasi punct de plecare, doi oameni care se iubesc, dar pe care ii desparte o diferenta majora de varsta. In cazul cartii de fata, 25 de ani (!). Contrastul dintre cele doua carti consta, printre altele, in inversarea personajelor. Daca in cartea lui Ibraileanu, personajul in varsta era barbatul, in “Curtezana", femeia este cea care se afla in pragul batranetii.

Nu va ganditi la subiecte gen Moni si Iri. In literatura e cu totul altfel. Daca cei doi ar fi fost personaje literare, probabil ca ar fi fost mai simpatizati decat sunt acum.

Dar sa revenim…

Curtezana, pe numele ei Lea, il cunoaste pe Fred inca de cand acesta era doar un copil. Iubirea lor insa apare atunci cand Lea are 44 de ani, iar tanarul 19. Fred este alintat Cheri, de unde si numele ecranizarii din 2009. Practic, pe cei doi ii despart 25 de ani, dar ii leaga o iubire intensa, o iubire de care ai parte doar o data in viata, dupa cum spune Lea la un moment dat.

Despre carte gasiti mai multe in recenzie, linkuita mai sus. Vreau sa va vorbesc putin despre film, desi in mare parte, el este aidoma operei literare. Recunosteam in film replici intregi si imi venea sa rad, fiindca eu stiam dinainte ce si cum.

Dupa cum spuneam, Lea este o femeie in varsta. Dar nu este o femeie in varsta oarecare, ci una frumoasa si inca atragatoare. Aici intervine o mica problema. Parcurgand cartea, cititorul isi poate face o imagine despre o femeie de 50 de ani care inca arata bine, macar aproximativ, sau in orice caz, accepta ideea in sine, ca pur si simplu poate exista o femeie care mai poate reprezenta, in ciuda varstei, un punct de atractie pentru un barbat mai tanar cu 25 de ani.

Cand vine vorba insa de ecranizare, lucrurile se complica putin. Nu poti pune pe oricine in acest rol si nici nu poti minti luand o tanara si imbatranind-o putin. Ai intr-adevar nevoie de o femeie de cel putin 45 de ani, care sa fie un adevarat ideal de frumusete, chiar daca unele sunt babe veritabile la o asemenea varsta.

Si astfel s-a ajuns la interpretarea rolului lui Lea de catre Michelle Pfeiffer. Si da, e PERFECTA pentru rol. Actrita are in prezent 52 de ani, iar in 2009, cand a fost lansat filmul, avea 51 de ani. Si inca este superba. Scenaristul filmului a spus la un moment dat ca lista cu posibile actrite pentru rolul lui Lea era extrem de limitata, iar in top se afla Michelle Pfeiffer. Si intr-adevar, nu imi vine in minte o alta actrita de varsta ei care sa se fi potrivit mai bine pentru acest rol.

Cat despre Cheri, si el mi se pare foarte bine ales. Rolul lui este interpretat de Rupert Friend. Desi pentru un tanar de 19-25 de ani puteau fi gasiti multi alti actori, cred ca Rupert este mai mult decat ok. Am recunoscut in el nervozitatea si aroganta personajului literar Cheri, plus o doza de rautate refulata, specifica unui tanar lipsit de afectiunea celor din jur, care a trecut printr-o viata nu tocmai ideala.

Dincolo de atractia carnala, recunosti in Cheri nevoia de dragoste materna de care nu a avut parte in copilarie. De unde si tendinta lui de a se cuibari langa Lea ca un copil mic.

O sa va pacaleasca putin trailer-ul. Desi pare “a happy love story", lucrurile nu stau chiar asa…

Am avut eu asa la un moment dat o revelatie si mi-am dat seama ca, in ceea ce priveste filmele, am in mare parte gusturi masculine. Am mai zis pe ici colo ca prefer filmele de actiune in detrimentul celor siropoase, romantice etc. Cred ca asta mi se trage tot de la plictiseala mea cronica, nu rezist pur si simplu la orice tip de film, imi mor interesul si atentia foarte repede.

So, acestea fiind zise, m-am dus la Iron Man 2, desi initial nu eram convinsa. Ma gandeam ca e ceva de genul Transformers, care, apropo, cu toata actiunea lui, nu prea m-a incantat. Plus, nu am vazut nici Iron Man 1 si sincera sa fiu, mi-e lene sa il caut sa ma uit. Asa ca acum am sa va povestesc strict despre Iron Man 2.

Nu prea ma omor dupa roboti, dar aici mi-a placut in special prestatia lui Robert Downey Jr., care avea deja o bila alba dupa Sherlock Holmes. Are farmec omul asta si imi devine din ce in ce mai simpatic. Ce imi place la el e faptul ca e foarte funny fara sa se chinuie mult. Ce sa mai, e un dragut

In acest Iron Man 2, (fara sa am vreo idee despre primul film), intreaga lume stie cine se ascunde in spatele robotului. Este Robert Downey Jr., adica Tony Stark, care a devenit un soi de erou al SUA si de solutie la orice problema, mai presus de guvern sau de orice alt tip de putere in stat posibila. Dainuia un exces de pace fiindca Iron Man era invincibil. Daaaar… aici intervine intriga, concretizata de un nene care, culmea, demonstreaza ca poate fi creat un alt robot care sa il faca harcea-parcea pe asa consideratul zeu. Rolul de bad guy ii revine lui Mickey Rourke, un nene cam dur si cam cah pentru gusturile mele. Rolul din Wrestler i se potriveste perfect si un timp am crezut ca el chiar este luptator de wrestling. Nu e, ce-i drept a facut box o perioada, atat.

“Daca il faci pe Dumnezeu sa sangereze, oamenii nu vor mai crede in el. Si va fi sange in apa si vor veni rechinii. Tot ce trebuie sa faci e sa stai si sa privesti.” Dupa replica asta se ghideaza baiatul rau, pus pe razbunare (posibil cu punct de plecare din primul film), iar traducerea este aproximativa, fiindca domnu in cauza are un accent ingrozitor de enervant in film.

Dar totul e bine cand se termina cu bine, iar Iron Man isi consolideaza din nou statutul de super erou. Si ca tot veni vorba de eroi, am vazut relativ recent filmele alea vechi cu Superman. Ce mai efecte speciale… te doare capul si te prapadesti de ras. Oricum, posibil ca in cativa ani sa radem si de Iron Man, nimic nu sta in calea demodarii.

Si ca tot vorbeam de gusturi masculine mai sus, mi-am dat seama, dupa ce am mai colindat cateva bloguri feminine, ca eu nu scriu intr-un stil prea “lady", nu am posturi din alea duuulci, din suflet, profunde etc. Sunt cam directa si tind sa ma exprim intr-un ton destul de neutru, iar uneori ironico-sarcastic. Daca e de bine sau de rau, asta nu mai stiu. Iar daca pe ici colo sunt si rautacioasa, please please please don’t hate me

Mary a fost iarasi la un film cu mult bum bum, zbang, buff, roarrr si garrr Deci mi-a placut . E vorba despre Clash of the titans / Infruntarea titanilor, film inspirat din Legendele Olimpului, avandu-l ca actor principal pe nenea din Avatar, Sam Worthington. I se potrivesc rolurile astea de luptator si, bineinteles, erou, indiferent de timp si spatiu.

Sam Worthington este Perseu, personaj legendar care, intr-adevar, a taiat capul Meduzei. Filmul insa nu este o ecranizare intocmai a legendelor Olimpului. Au fost pastrate doar anumite parti. De exemplu, Perseu nu o va iubi pe Andromeda. O va salva si atat, insa o va iubi pe Io, un soi de semizeita blestemata sa ramana vesnic tanara si frumoasa.

Cat despre Legendele Olimpului, mi s-au parut ingrozitor de greu de lecturat, atat din cauza stilului de scriitura, care suna a la cronicari, cat si din cauza unui numar exagerat de personaje. La un moment dat te incurci serios in gramada de zei, semizei, eroi, animale fantastice si, uneori, muritori.

In plus, filmul pleaca de la un cu totul alt subiect. E vorba de revolta oamenilor impotriva zeilor, atat de nemilosi si de imprevizibili. Practic, se declanseaza un razboi de-a dreptul inegal la prima vedere. Muritori contra imortalitate si atotputernicie. Dar muritorii au un as in maneca: un semizeu, pe Perseu, care nu stia ca e semizeu si ca tatal lui e tocmai Zeus, si, in plus, care isi neaga mult timp originile divine, insa care e capabil de fapte, bineinteles, eroice.

Treptat, revolta se transforma de fapt in lupta contra lui Hades, zeul infernului, fratele pacalit al lui Zeus, osandit pentru eternitate sa se “bucure” doar de suferinta si ura oamenilor si de intunericul lumii de dincolo. Arma lui este un monstru, urat ce-i drept, dar care nu prea m-a impresionat, botezat Kraken. Pana la urma, ce poti sa ii faci unui monstru ca sa fie hidos? Ii dai o forma amorfa cu tentacule si niste dinti maaaari, care stie sa faca roaaaar si cam atat Oricum, era invincibil, asta clar, asa ca putea sa fie oprit doar cu capul Meduzei, a carei privire transforma orice in stana de piatra.

Si ca tot veni vorba de animale fabuloase, a aparut si dragutul de Pegas, stiti, calul ala cu aripi Nu am gasit o poza care sa imi placa din film, asa ca va las o schita de Pegas (de pe deviantart.com), in cazul in care nu stiati cum arata. Oricum, cel din film e negru si frumos.

Acestea fiind spuse, Clash of the titans e bun de urmarit la cinema, e si 3D, deci ce mai vreti. Nu strica niste zgomote asurzitoare de lupta, monstri fiorosi si eroi nervosi, gata gata sa se ia la harta cu oricine le iese in cale, adica, why not, si cu zeii…

Nu stiu daca ati fost atenti in ultima perioada la tot ceea ce inseamna filme, carti si muzica, din punct de vedere al temelor recurente. Fara sa vreau, eu am remarcat o serie de productii cinematografice si literare in special care pleaca de la un personaj gotic, demult uitat: vampirul.

Tind sa cred totusi ca acest vampir a fost readus la lumina DOAR datorita scriitoarei Stephenie Meyer, autoarea seriei Twilight. Inainte, vampirul aparea doar in filme horror, fiind cu predilectie asociat unor productii vechi si demodate. Si nu, nu va agitati cu Dracula de la noi. E sters si prafuit, nu il mai baga in seama nimeni si nu are nici un fel de potential turistic, asa cum ar crede unii.

Ce s-a intamplat insa in ultima perioada? Odata cu lansarea Twilight si ulterior New Moon, marketingul s-a trezit brusc si si-a dat seama ca vampirul poate fi trendy si poate atrage mii de curiosi, dispusi sa plateasca pentru multe alte produse cu vampiri, deoarece cartile din seria Twilight au fost cu siguranta citite deja de fanii inraiti, iar timpul de asteptare pana la aparitia urmatoarelor doua filme din serie (sau chiar trei, dupa anumite zvonuri) este lung si poate fi umplut cu alte creatii care isi au originea in universul intunecat al vampirilor.

Probabil ca unii inca se intreaba de ce seria Twilight a devenit un adevarat fenomen. Mie insa mi se pare foarte simplu de explicat. Stephenie Meyer a creat un vampir umanizat. Nu sangeros, nu specific filmelor horror, nu scarbos, ci unul care se indragosteste taman de victima. Stiti probabil replica din film: “And so the lion fell in love with the lamb”. Desi e o replica aruncata la intamplare in carte, sintetizeaza cam toata ideea in jurul careia se construieste povestea. Lupta perpetua dintre pornirile animalice si setea de sange (sete cu atat mai intensa cu cat se raporteaza la cea de care e indragostit nebuneste) si efortul enorm de a-si proteja victima pe care o iubeste si care este atat de fragila (enervant de fragila, ce-i drept) ne trezeste interesul si compasiunea. Iar dragostea dintre pradator si prada este mult prea controversata ca sa nu atraga atentia, mai ales pe cea a consumatorilor de povesti romantice.

Cea mai apropiata scriere literara, care are ca punct de plecare o idee asemanatoare, este seria de carti “Jurnalele Vampirilor”, de L. J. Smith, cu patru volume. Doi vampiri se indragostesc de aceeasi femeie-vampir, ea ii iubeste pe amandoi si fiindca nu stie pe care dintre ei sa il aleaga, se sinucide. Baietii-vampiri ajung sa isi poarte o ura eterna (ca doar vampirii traiesc mult daca vor ei), care atinge apogeul in momentul in care se indragostesc iarasi ca fraierii de aceeasi fata (ca sa vezi ), persoana umana de data asta. Si de aici, tot soiul de conflicte si aceeasi iubire imposibila, care implica doi vampiri nervosi si sangerosi.

Daca povestea vi se pare cam mult prea familiara, aflati ca nu a fost inspirata din Twilight, culmea. Cum asa? Pentru ca “Jurnalele vampirilor” a fost scrisa cu 15 ani inainte de seria Twilight. Pam pam. Numai ca abia acum a si fost scoasa la lumina, pentru ca, asa cum spuneam mai sus, Twilight a deschis apetitul cititorilor pentru astfel de povesti, totodata starnind si trendul scrierilor de acest gen.

Seria “Jurnalele vampirilor” este si ea ecranizata, intr-o pelicula din 2009, The Vampire Diaries, care nu a rulat la noi in cinematografe. Aveti aici trailerul oficial.

Iesim acum din zona asta romantica si trecem intr-o zona a vampirilor sangerosi, care nu isi neaga rostul pe lume, ca sa zic asa. Si dam aici peste un film excesiv de bleah, pentru cei cu stomac si inima rezistente (eu nu ma recunosc, so spun pas). Ma refer la “Daybreakers”, film in care lumea are ca populatie majoritara vampiri, iar oamenii, specie pe cale de disparitie, sunt vanati si folositi pentru prelevare de sange. Aici deja se trece la cu totul altceva, subiectul este altul, si totusi nu pot sa nu remarc punctul de la care s-a plecat: vampirul cu setea lui, plus ochii aceia specifici, care apar si la personajele din New Moon.

Mai auzisem intr-o perioada de un serial, “True Blood”, care a rulat sau ruleaza inca, nu stiu sigur, pe HBO, cu un afis care ma izbea vizual peste tot. Daca nu ma insel, si el aparuse la scurt timp dupa intreaga campanie a primului film din seria Twilight. Se pare ca serialul a fost inspirat de cartea “Vampirii sudului”, de Charlaine Harris, fiind un New York Times bestseller.

Din categoria filme cu vampiri, as mai putea mentiona si “Cirque du Freak: The Vampire`s Assistant / Circul ororilor: Asistentul vampirului”, un soi de semi-comedie despre un adolescent cu o viata plictisita caruia i se da posibilitatea de a invata cum sa devina vampir. Pelicula a pornit de la o serie, cunoscuta ca “Cirque du Freak: The Saga of Darren Shan”.

In ceea ce priveste muzica, mi-a atras atentia videoclipul “Straight through my heart” a celor de la Backstreet Boys. Baietii au devenit din nou vampiri dupa acel “Everybody”. Na, daca tot s-a intors trendul…

Ei, si dupa ce v-am zapacit cu atatea filme si carti cu vampiri, tin sa va spun ca mie imi ajunge seria Twilight, in special cartile. Cat despre filme, sper sa fie din ce in ce mai bine realizate. Sa vedem cum va fi “Eclipse”, care va avea premiera in Romania pe 2 iulie.