Blogu lu Mary

Iarasi nu am mai scris de ceva timp pe blog, este? Ntz, ntz, nu sunt constiincioasa deloc . Dar iata ca am revenit, fiindca doar ce am vazut de curand un nou film despre care treeebuie sa va scriu.

Am fost la “Remember me”, cu mister Robert Pattinson, of course. Adica de aia am mers, sincera sa fiu, si pun pariu ca si un 90% din public tot pentru asta a mers (era sala plina ochi ). Ce-i drept, viata lui Pattinson s-a schimbat de cand cu rolul de vampir irezistibil din seria Twilight.

In mare, filmul e ok. Deci sunt fata de treaba, cel putin deocamdata. Dar, cum Mary e o carcotasa si jumatate uneori, are de comentat. In orice caz, “Remember me” are punctele lui slabe.

So… Robert joaca bine, e natural, e el, si nu ii este prea greu sa intre in pielea unui tip frustrat, nervos si violent in multe cazuri. Si i se cam potriveste in mare parte.

Robert, Tyler in film, o cunoaste pe Ally, fiica unui politist, nene care tocmai isi lasase urmele pumnilor pe fata lui. Pe Ally (Emilie de Ravin) o cunoasteti din Lost, serial cu nush cate sezoane si episoade care nu cred ca se va mai termina vreodata.

Pe cei doi ii leaga, dincolo de o iubire adolescentina, tragediile din viata fiecaruia. Tyler si-a gasit fratele mai mare, pe Michael, spanzurat, iar Ally a fost de fata cand mama ei a fost impuscata de niste pusti tampiti.

In plus, tatii celor doi tineri lasa de dorit: cel al lui Tyler (Pierce Brosnan) este un afacerist bogat si ocupat, intr-atat de ocupat incat i se spanzura copiii sub ochi si el nu observa, asa cum ii tranteste Tyler nervos la un moment dat. Nu are mare consideratie pentru fata lui cea mica, Caroline, o fetita inteligenta si foarte scumpa, dar care nu reuseste sa isi faca prieteni la scoala din cauza ca este considerata o ciudata.

Ally este in bune relatii cu tatal ei, insa pana in momentul in care acesta simte ca pierde situatia de sub control. Marcat de moartea sotiei, simte nevoia sa o protejeze prea mult pe Ally, de teama sa nu o piarda si pe ea. Asa ca va dati seama cat de incantat a fost in momentul in care a aflat ca fata lui are ca iubit un bataus care traieste intr-un apartament fara yala la usa de la intrare, care a mai si abordat-o pe fiica-sa in urma unui pariu… ggrrr… va imaginati ce a urmat…

Din fericire, “Remember me” nu este un film romantic siropos, asa cum ma gandeam initial. Dimpotriva, are partile lui dure, momente in care simti angoasa si frustrarea personajelor in neputinta lor de a schimba ceva la o viata nu tocmai ideala.

Toate ca toate, insa remarc faptul ca am o problema cu finalurile de ceva timp. Stiti expresia aia cu “s-a terminat in coada de peste". Cam asa e si cu “Remember me". De la dezastrul total din vietile personajelor se trece brusc la raiul pe pamant. Dispar partile negative ale personajelor si toata lumea devine prietena cu toata lumea, ce sa mai, fericire deplina. Ei, si cum noua ne place sa ne complicam viata si credem ca e prea frumos ca sa fie adevarat, s-a gasit o solutie ca sa se transforme totul intr-o drama. Se ia personajul principal Tyler si se pune in una bucata turn geaman World Trade Center, unde se afla biroul tatalui, exact in ziua de 11 septembrie 2001, si se urmeaza firul istoriei. Aici iar s-a dus tot farmecul. De unde pana unde? Mi s-a parut sincer ca a fost o alegere de ultim moment, ca sa fie. Ceva de genul: bai, prea sunt toate frumoase si roz. Hai sa il omoram pe asta ca sa fie mai profunda toata chestia… Nu, nu m-a convins…

Dar hai sa fim optimisti, si dupa cum am auzit asa in trecere de la un tip, enervat probabil ca il cara prietena pe la astfel de filme: “Bine ca l-au omorat, ca sa nu mai faca si partea a doua!”

Nu cred ca a existat film pe care sa il astept mai mult ca pe Alice in Wonderland al lui Tim Burton. Tot pomenesc de el de mai bine de trei luni, iar afisul filmului imi ramasese in minte de mai bine de vreo sase luni cred… il vazusem pe Palarierul nebun si l-am recunoscut pe Depp chiar si machiat in halul asta

Insa cred ca am asteptat cu prea mult interes filmul si, drept urmare, am avut si pretentii mult prea ridicate. Mama lui de entuziasm, de asta e bine ca omul sa fie echilibrat si calculat, ca sa se asigure din start ca nu are de pierdut in nici o directie.

Am fost la IMAX, sa vad si eu cum e cu experienta aia mai mult decat 3D, un fel de zeu al cinema-ului. Dincolo de speech-ul mirobolant al unui tip inainte sa ruleze filmul, la care ii rog foarte serios sa renunte pe aceasta cale, ce sa va mai spun… Am nimerit iar intr-un loc din ala privilegiat, pe randul doi din fata, de ma priveau personajele de sus si vedeam subtitrarea dubla . A, daca ma uitam numai cu un ochi, o vedeam ok. Asta ca sa stiti si voi in cazul in care aveti norocul meu.

Revenind la film, s-o luam cu inceputul.

Pelicula are ca punct de plecare cartea lui Lewis Carroll, binecunoscuta Alice in Tara Minunilor. Ca sa vedeti cat suflet pun in comparatiile astea dintre literatura si ecranizari, am recitit carticica fiindca nu mai tineam minte mai nimic. Citind, mi-am dat seama ca nu imi aminteam mare lucru prin simplul fapt ca universul lui Caroll este unul intortocheat, (poate din cauza ca este creat de un matematician?!…), lipsit de o logica imediata, care pune dificultati lecturii atat prin prisma limbajului folosit, cat si a actiunii in sine, total haotice.

Tim Burton preia doar o parte din personajele si actiunea din paginile cartii. Dincolo de Alice, ii pastreaza pe Palarierul nebun, Iepurele alb, pe Regina ("de rosu” in cazul de fata), armata de carti de joc, pisica de Cheshire, Omida albastra, pasarile flamingo pe post de crose de golf, Valetii-broasca, Cainele, Soricelul. Daca nu am omis pe nimeni, restul personajelor reprezinta produsul imaginatiei regizorului.

Mi-a placut ideea de la care a plecat Burton. Alice a crescut si vine pentru a doua oara in Tara minunilor. Nu isi aminteste mare lucru din prima experienta, convinsa ca e vorba doar de un vis obsesiv din copilarie. Rezulta o zapaceala totala, fiecare personaj crezand sau nu ca e vorba de “the real Alice". Nici insasi Alice nu e convinsa ca ea este cea pe care o cauta locuitorii Tarii minunilor. Totusi, ce cauta Alice pentru a doua oara in aceasta lume haotica? Ea TREBUIE sa omoare un fel de balaur… si de aici incep sa scartaie lucrurile.

Alice nu vrea sa omoare, pur si simplu, nici un fel de vietate, oricat ar fi ea de personaj negativ. Insa toti asteapta asta de la ea. Nu stiu, misiunea ei mareata mi se pare fortata, parca nu isi gaseste logica in cadrul naratiunii…

Finalul mi se pare busit rau, e ca sa fie. Asteptam altceva, nu stiu exact ce anume, dar ceva care sa ma lase cu gura cascata, cu un zambet pe buze sau macar cu o expresie mirata… dar m-a lasat dezamagita si cam atat. M-a mirat ce-i drept alegerea Alicei de a se intoarce in lumea reala, lasand in urma Tara Minunilor si pe simpaticul Palarier nebun… dar de ce? Ca sa devina un soi de femeie de afaceri… Ma lasi?…

Mi s-a mai parut din cu totul alt film dansul Palarierului nebun, cu un nume tare sugestiv pe care l-am uitat, bineinteles . Putea sa lipseasca si Mary cel putin era mai fericita.

In rest, Alice in wonderland e un film fain in special la nivel vizual. Tara minunilor arata foarte interesant in viziunea lui Tim Burton. In general universurile imaginate de acest regizor fascineaza. Semnatura lui este formata din fantastic, elemente de basm, gotic si picaturi de grotesc pe ici colo. Pentru asta va recomand sa mergeti la film, mai ales daca sunteti fani ai genului. A, si poate ca voua chiar o sa va placa. Poate ca eu nu am fost foarte impresionata din cauza ca am vazut lucrurile prea de aproape… fir-ar sa fie…

Cum e sa ai o sora geamana? Sa te uiti la ea si sa te vezi pe tine?

Mi-a placut fotografia asta, din revista Interview. Doua modele gemene, Ann Kenny and Kirby Kenny, in tinute Miu Miu.

Mi-am dat seama ca nu am mai scris de ceva timp despre carti. Asa ca sa lasam deoparte (deocamdata) frivolitatile si lumea asta mondena si sa ne mai culturalizam putin.

Am citit acum ceva timp Portretul lui Dorian Gray. Intamplarea a facut ca in 2009 sa fie realizat si un film dupa cartea lui Oscar Wilde, pe care l-am analizat involuntar prin prisma scrierii literare. Mi-am propus pe viitor, pe de o parte, sa urmaresc si ecranizarile cartilor, iar pe de alta parte, sa citesc acele carti in cazul carora am vazut transpunerea cinematografica. Mi se pare foarte interesant de urmarit ambele variante, pentru realizarea de comparatii, in general cu un bonus major pentru varianta literara. Dar poate ca si filmul va bate cartea, cine stie? Vom vedea.

Romanul “Portretul lui Dorian Gray”, dincolo de firul epic, vorbeste despre materializarea sufletului. Chiar asa, cum ar fi sa iti poti vedea sufletul? Sa il vezi cum arata, sa iti poti da seama de starea ta morala si existentiala prin posibilitatea de a-l avea pur si simplu in fata ochilor.

Dorian Gray a avut parte de o astfel de experienta. El primeste drept cadou un tablou cu portretul lui. Tanar si frumos, cu ganduri narcisiste alimentate puternic de Lordul Henry, personajul negativ din carte, Dorian isi exprima dorinta de a ramane vesnic tanar ca in tablou, iar pictura sa ii poarte povara batranetii si a problemelor specifice vulnerabilitatii umane. Culmea ca i se indeplineste dorinta. Insa stiti cum e, ai grija ce iti doresti… Tabloul se urateste considerabil, nu atat din cauza trecerii timpului, cat a pacatelor savarsite de Dorian, aspect prezentat muuult mai detaliat in film… Sfarsitul este unul tragic, Dorian isi distruge tabloul, obsedat de imaginea hidoasa, insa nu ia in calcul posibilitatea ca tabloul sa reprezinte, de fapt, sufletul lui. Practic, se sinucide.

Filmul “Dorian Gray” pune, bineinteles, accent in special pe actiune si pe elementele controversate din scrierea literara. Romanul este in mare parte lipsit de detalii picante, insa regizorul a mers mai departe si ii aduce in acelasi pat pe Dorian si pe Basil Hallward, pictorul care i-a realizat portretul. Chestia asta nu se intampla in carte, probabil ca s-a plecat de la homosexualitatea lui Oscar Wilde, recunoscuta inca din timpul vietii. Nu cred insa ca alegerea este una prea potrivita. In carte sunt pasaje care duc cu gandul spre o atractie nepotrivita intre personajele masculine, dar nimic mai mult. In orice caz, filmul e interesant si vi-l recomand.

Bine. Isi mai pune pe ea cate o ciudatenie, mai socheaza un pic, o mai determina pe Mary sa puna un post cu tinutele ei de bal mascat, fiindca nu se poate abtine… Deci totul e ok si sub control, pamantul se invarte in continuare in jurul sistemului solar, viata merge mai departe…

Totul o sa se dea peste cap atunci cand Gaga o sa se imbrace normal. Asa, ca sa nu ziceti ca nu v-am avertizat