Se povesteste ca je – a carei frumoasa masina era m’a preaty, era singura care imi creea cea mai mare problema pe care as avea-o vreodata-smiles. Ca intotdeauna , cand esti obisnuita cu ea si ea cu tine din prima, cand ti-a fost fidela cu fiecare cheie invartita in contact tot din prima, iti pui toate sperantzele in ea ca in fiecare zi si noapte ca vei ajunge la destinatie intreaga… si pleci si tu ca oama’ dis-de-dimineatza, fresh, proaspata ca o floricica, cu tonus bun, iti dai radioul la maximum pe Guerrilla, Deea ( fiecare cu propriul gust), dai la maximum, fredonezi si..vine un tip cu “fluturasi” la un Peugeut 407 ce tinea el mortis sa facem cunostinta, intrand direct in coliziune, asa…stright din dreapta mea, cum stateam eu si ea lejera, balanasandu-ne in si pe banda noastra … pe fix directia inainte. Flturasul 407, din dreapta mea ce sa mai caste ochii, sa mai primeasca vreo sugestie telepatica de la mine, el vroia neaparat sa treaca prin mine spre o strada din stanga lui, fara sa se mai asigure, si fara sa-si mai controleze “temperaturile” ridicate la ora matinala, probabil inchizand ochii pt. o clipa pentru a se lasa ghicit de mine din dorinta de fluturi pe care o avea omul nostru, eu uitand sa dau prioritate si de stanga pe directia verde, inainte…mmm. Dupa privilegiul acordat tacit, s-au aprins “fluturasii”. Rezultatul: un total dezastru. Cea mai cumplita recolta a mea dupa strada dupa coliziune fiind propulsarea mea fara voie in parcarea laterala unde zaceau doar vreo 10-15 masini, pe care le-as fi spulberat ca vantul daca nu aveam inspiratia sau reflexele luate cu mine, reusind sa sparg doar un stop al unei Dacia 1300 (cred..) si sa pun frana astfel pozitionandu-ma in diagonala strazii. Naucita de povestea sumbra derulata in cateva secunde nici macar nu indraznem sa privesc ce anume are masina mea si ce atitudine a avut ea in izbirea cu butterfly-ul Peugeut-ului, preferand sa cunosc vizual celelalte pagube. Fiinte inteligente unii soferi, singura speranta pt. un viitor bun al preotilor si popilor mereu la datorie, pe principiul ca sunt ceea ce sunt si se afla “exact” unde si la locul “potrvit” din cauza a ceea ce au in minte, nu in carnetul de conducere. Am inteles imediat cum stau lucrurile si am sunat la 112 in timp ce indraznem sa privesc pe dreapta si sa observ “polenizarea” . Plina de “iubire” si cu pasi fermi speram intr-un viitor rapid la politia de unde trebuia sa facem acele acte doveditoare, stiti voi..declaratii, desene..cum s-a produs, cine e de vina..stress, nervi, timp pierdut, atitudini pe langa ale noastre si ale soferului de Dacia, ce nu cred ca mai fusese miscata din parcare de vreun an, insa clar singura avere mai de soi a pensionarului si mai era si foarte pozitiv pt.mine adica de partea mea si negativist pt. acel butterfly, care sustinea intr-una ca eu sunt cea vinovata, insa lasand in timp ce ne priveam stright, vocea mult mai calma si joasa, fara sa rada, sa fluiere sau sa cante, clar, insa mai civilizat decat in momentul coliziunii, unde autocontrolul si de stanga si de bun simt deviase complet. Dupa ce am asteptat sa se faca “dreptatea” si “imparteala” de catre agentul de politie constatator al avariilor noastre, a mea clar fiind cea mai cea…imi venea sa ma duc direct la primul comparator (de ar fi existat) si sa-l intreb: “ Nu-ti doresti de la viata, o masina ca asta si cam cate parale mi-ai da pe ea?..” ca asa nu aveam chef de service-uri, cozi, programari, spagi timp pierdut aiurea, pt un fluturas de o secunda, doua, cand viata mea putea fi simpla si sa pot raspunde la intrebarea nepusa, ca nu eu am facut toate aceste lucruri cu masina mea adica vroiam sa spun doar ca de data asta NU eu am fost de vina – smiles – ca de obicei…insa, hmm..pun si eu “Sarmalele reci” …smiles.. ca sa putem privii ..asa..mai in gluma..mai…
Comment feed for this post
