Viata … o minciuna perfecta si perpetua.
(Arthur Schopenhauer)
..so,
Pentru fanii stilului de dance din toate incheieturile posibile si imposibile, un fel de free style MTV-ul are o emisiune intitulata America’s Best Dance Crew, in traducere ( ca ma si pricep rau..) cred ca inseamna cel mai tare dance in “gasca"…gen Step up..1..2..si de o luna si mai bine se perinda prin fata juriului, dar si a Americii diverse echipe compuse din 3-5-7 membrii, care se incumeta sa execute aproape identic coregrafii celebre cum ar fi Ro Ro sau de Jamaica ( vezi Ciara…o bunaciune fatuca asta). Prestatiile mai mult decat super cool, cu glade-uri - pasul acela al lui Michael Jackson, urmat de alti pasi - bounce-ul - ce iti creaza iluzia de a pleca la stanga si printr-o piruieta ajungi in dreapta, mai dai si un pop (adica cu genunchiul de podea - smiles ), valuri cu trupul perfect arcuit si fara miscari precise, doar relaxate, executii a unor wheel barow (sper ca asa se scrie) acea prindere a picioarelor unui coleg din trupa ce-l impinge pe acesta pe spate in acelasii ritm si dans…care trebuie sa curga de la sine.. simtind ritmul in toata fiinta ta, pe fundalul unor melodii de genul “Let me love you” - Mario - si analizate sub lupa de un juriu simpatic compus din Lil Mama, JC Chaez, Shane Sparks, care acuza si se amuza cu echipele de dance ce se maimutaresc si se joaca pe scena din fata lor, admirandu-le aceleasi glade-uri (miscarea aceea ca si cum ai pluti..)laudand o echipa gen “Presh Select” pt. ca au reusit sa-si scoata capul ca testoasa si sa mearga
apoi ca egiptenii pe melodia “Gimmie That” a lui Chris Brown, specificand ca elementele de krumping - saltul pe spate - este perfect si crezy in actiune, ca in urmatoarea seara sa detina suprematia si toate voturile aceluiasi juriu “Supreme Soul” ca o provocare a serii in a demonstra ca “rupe” spectacolul in doua intr-un super show de zile mari apuncandu-se de turul pantalonilor si strangandu-l mai tare decat l-ar apuca vreun mascul, cu beatu-uri si imbracati in haine super “lalai si zdrenturoase", specifice acestui dance. Totul a fost super si incantator, cel putin pt. mine care urmaresc si emisiuni de genul acestora…so, Don’t stop the music!..are si da muulta energie chiar daca uneori melodia este lenta cu un beat tot lent..its music..listen louder and clear.
M-am trezit intr-o dimineata, cu un telefon de la prietenul meu(de suflet). Mirata de vocea ragusita, parca plansa, de la capatul firului, glasul meu de “privighetoare”s-a transformat pe loc intr-una surprinzatoare, normal cu acelasi “ wtf… its happening cu tine, babe???” si il invit la mine promitandu-i ca , macar va primi o gura de oxygen, fara respiratie artificiala insa. L-am simtit ca ar fi schitat un zambet si l-am asteptat. Deschid. Arata ca un trup gaurit de gloante, chiar daca nu omorase pe nimeni. Era indragostit , asa parea, insa ofticat la culme, pe acei zisi prieteni ai lui, care-l etichetau cu diverse adjective…”narod”, “idiot” , daca cumva s-a indragostit, cum ca le-ar face “natia” de masculi duri si tari , de rusine…s.a.(stiti voi, acei prieteni “depresivi”) dar, parca pe el era mai ofticat, nu stiu si de ce… Si-a scos tigarile tacticos din buzunar, si-a aprins una si, tragand cu sete din ea, ofteaza, incercand sa-si umple plamanii cu cat mai mult aer, pt a-mi spune despre ce este vorba in toata starea aceea deplorabila in care se afla. Soarbe din cafeaua calda, proaspata si aromata si zice:
- Asadar, tu “je”, esti in forma plina, da?
- (Am suspinat si eu in ganduri…) Ce-ti pasa, putin iti pasa?! Nici mie de tine! – smiles.
- De ce?
- De nimic. D-aia.
- Ehi, e o nebunie “surioaro” ca veni vorba despre asta. De ce sa nu te uiti tu, cum isi ia “zborul” fericirea din ochi mai “je”, nu?
- Mai, cand omul e furios, ii vine sa planga, da? Deci poti sa si plangi, am serveteleee, destule – smiles.
- (A suspinat live.)Asa sa fie?
Stateam acolo, fiecare cu canapeaua noastra, si simtind un gol in stomac, il intreb daca ii e foame…Constat ca nu stie, si fac rapid niste sandwich-uri la grill, sa fie…
Ora aia matinala, proprie ispitei…ma trimite pe celalalt fotoliu, mai la distanta, tot asa, sa fie (smiles)…Je, trebuia sa stiu cum sa ghicesc si sa aflu de la el, acel ceva ce nu era in ordine. Dar, asa de bezmetica cum as fi putut a-l remedia?! Cautam diverse “atuuri”: imaginatie, sensibilitate, sinceritate, entuziasm si constiinta…si etalam, pe rand, doar doar sa aflu care e baiul?! Ma privea, parca intreband “nu ghicesti, starea mea sufleteasca, din gesturi, din priviri?” . Daca l-as fi intrebat direct “ce ai?”as fi primit acelasi raspuns;”nu s-a intamplat nimic!”. Trebuia sa-i pun o intrebare care sa-i provoace dezlegarea la limba, a acelei misterioase stari. Clar avea dorinta de a fi ascultat, insa cu interes, nu asa cum sunt Je mai “smucita” de obicei…Okee..pai, daca eu sunt mai “redusa” in a percepe care-i baiul, trebuie sa fiu si ajutata sa le vad si sa le simt si eu la fel, nu? Si, daca este vorba despre vreo “dragoste” , asta..da fara sa ceara, da? Si, primul pas din start ar fi apropierea exprimata prin cuvinte, nu? Asta nu spunea nimicuta…Eu, am inceput sa mananc fara chef, un sandwich, doar asa, sa par naturala, evitand sa-l privesc in ochi, in acel moment cand eu gandeam toate cele de mai sus…
El si mai pierdut in spatiu, balmajeste ceva despre nu stiu ce s-a mai intamplat prin lume, simtind pericolul, parca si mai mare, imi trage vreo doua, trei minciuni gogonate, ca si cum ar fi uitat sa-mi povesteasca despre starea care-l adusese in acea dimineata, de dis-de-dimineata, invartindu-se in jurul cozii, fara sa aibe curaj sa spuna, in ce directie vrea sa zboare – smiles. Trecem peste cam toate starile imaginare, cu brio la suprafata, de catre fiecare dintre noi, si la plecare imi spune:
- Sa nu ma lasi singur niciodata, “surioara”!
- Pei…
- Niciodata, intarind cuvantul “surioara”, sa nu ma parasesti!
- Niciodata, am balmajit eu surprinsa.
Pfhui, ce imi venea sa-l iau o clipa in brate si sa ma chircesc acolo, doar un minut… pierduta in spatiu si eu, insa ma sculasem de dimineata cu foame si sete de a privi zorile. M-am reintors la ceasca mea de cafea, inchizand ochii pt. o clipa, sa fiu in locul lui. Atat, in acea dimineata…
Cu tot respectul cuvenit ce vi-l port si tocmai de aceea, ma simt obligata in numele meu si a lor mei (strict din familia mea…incluzand totusi si pe aceia care ar mai fi in asentimentul meu) sa va impartasesc stupoarea si ingrijorarea mea, aici , in direct, in “virtual”, ca inima si constiinta mea de romanca get-beget, nu ma lasa sa fiu nepasatoare fata de acea “ordonanta de guvern” despre care am aflat si prin care romanii sunt obligati sa se incadreze in proiectul de urmarire si supraveghere la nivel national si mondial , ceea ce nu numai ca (basca..) ne stirbeste libertatea prin dreptul mostenit inca de la nasterea proprie a fiecaruia, dar si dreptul la unicitate, originalitate, identitate a fiecarei finite UMANE, iar acest aspect lasandu-ma fara vlaga…insa, clar producandu-mi macar reactia normala si fireasca de a reactiona cumva (…iata!) si de a pretinde ca suntem si vrem sa ramanem oameni normali, fara sa ne dorim a devenii cyberi, am dorit sa ma exprim si sa protestez cu refuzul si impotrivirea mea, fata de aceste cipuri si sisteme de insemnare si control total al identitatii mele /noastre. Cum sa se pretinda acest CIP biometric sa-l purtam pe pasapoarte, permisele auto si orice alte acte personale, acesta continand amprentele digitale, imaginea faciala si toate datele personale…?! Mi se pare un control absolut al fiintei umane, mai rau ca la insemnarea la “vite”, cum sa-l implementam “in noi”, my dear mister president…?!
Nu considerati ca am fost destul “slugi” altora, pe vremea comunista? De ce sa uitam si acum de curajul si demnitatea romanul de alta data, care poate spune clar si raspicat un NU manipularilor si constrangerilor de orice fel, incercand sa ne mai pastram traditiile fara sa le mai tradam si sa refuzam categoric - stocarea datelor biometrice. De ce sa avem parte de aceasta “aschie” implantata in corpul nostru uman, poate sub un deget, palma, ceafa..si sa ne citeasca “altii” de la distanta..oricine, cu ajutorul aparatelor de receptare performante, clar si pentru o minte omeneasca, nu credeti?!
Dar de ce sa stau eu si ai mei (poate si altii…)la dispozitia oricui si oricarui factor institutional ce are ca scop, supravegherea noastra pe tot parcursul vietii, poate chiar si dupa moarte, ca si cum pana acum tot ce a facut OMUL pe acest pamant a fost doar o risipa de energie, iar libertatea si intimitatea oamenilor (…dupa ce ca este incalcata cu acea Lege 298/2009) este calcata efectiv in picioare, de parca am fi cu totii vreo banda de delicventi, atentand clar nu numai la legile civile dar si la dreptul de a ramane OM. Nu cumva cei care au propus aceasta aberatie sunt ca niste “spargatori de banci” unde toti se pun de accord cu comiterea “jafului” (clar este jaf la identitatea noastra…) , ca mai apoi sa se certe pe “impartirea” prazii – asa pare, mai de graba…NU le vad nici sensul si nici rostul, legiferarii cipurilor biometrice, mai ales ca aceasta hotarare cred ca trebuie sa-i priveasca pe toti cetatenii Romaniei si a altor state, nefiind discutata asaaa…ca o dezbatere publica, cum se pretinde intr-un stat democrat…Ihm? Ce parere aveti, aceea personala..?! Personal, imi doresc sa fiu tratata ca o faptura inzestrata cu suflet, inteligenta , rabdare si drept la opinie, sustinand punctul acesta de vedere si pentru cei vinovati de nestiinta, in a nu ne pierde viata zadarnic impreuna cu toate valorile noastre fundamentale de oameni si de romani, fara a mai recurge la acest tertip injositor si viclean, facand altii “glume” de prost gust pe seama noastra, doar pt.ca ne dorim pacea si linistea pe propriul nostru pamant, ramanand aceeasi oameni, fara sa ne fie teama ca le vor fi implementate aceste cipuri copiilor ce se vor naste.
In concluzie dear mister president, FITI garantul Constitutiei, asigurandu-ne dreptul la intimidate, libertate, promis - fara a ne lasa “sfasiati” de niste “lei” ca in arenele acelea romane, nemaiexistand prea multi “gladiatori” in zilele noastre. BE, al nostru GLADIATOR! “boss” and say YES!…
dyeve ( Halleluiah! Dear mister president***** yes, I did it again – smiles.)
In tot procesul “dirijat” in a nu ma mai enerva ever, si a incerca sa am un pic de control asupra “situatiei” aia care o fi a mea…de acum, “parazitul” asta zici ca miroase nene, simte, formele, culorile mele cand sunt frumoase si calde, simte si luciul pe care vreau sa-l dau cand incerc sa slefuiesc bine problema aia care o fi a mea..si ajunge din nou “accidental” la mine in ureche printr-un apel. Degeaba incerc sa atrag lucururile numai bune in jurul meu si energii pozitive , degeaba..”parazitul” exista neneee, daca nu in interiorul meu, atunci tot incearca el sa patrunda prin vreun loc ramas descoperit, neastupat..zici ca e picatura aia chinezeasca…De ce? Pei, de ce sa stau eu linistita mai mult de o zi maxim doua, de ce, chiar? De ce sa nu am iar tensiuni in gandurile mele, si sa nu ma scufund eu in despicarea itelor iaaar..in enspe mii de parti…si de ce sa nu le amplifice el…de ce sa nu fiu eu sensibiloasa la maxim iar..( de parca…) exact cand ma pregateam sa-mi fixez niste target-uri in capsorul asta al meu si sa-i trag si un fixativ eventual, sa stea acolo intepenite, biiine implementate..macar o perioada mai mare de timp…iar, sa continui sa le insir din nou gandurile pe sarma , sa le scot la uscat sa vad ce e deficitar si greu de suportat si ce nu?! Deci, peste doua saptamani, va fi ultima viata din “Pompeiul” lui je – un punct de plecare catre “spectacolul” inedit al vietii mele…Cel mai “spectacular” in care voi juca “pantomime” in joaca de-a lumini si umbre, nene…(“care pe care?” – smiles).
Ironia ar face ca Je adica Io sa fiu iubita de soarta poate ca de zei si cine ar mai trebui, mde’…ca sa am noroc si “fericire” de data asta ..da’..mai pe seara…daca se poate, nu?! Misterioase sunt culorile din viata, cum vin ele colorate de-a gata toate foarte colorate si deodata si zgomotoase pana se vor “topii” intr-una singura, uniforma si autentica…Care anume..nu stiu..dar o sa fie history and memory finaly fo’ me…va erupe…ce..nici eu nu stiu prea bine…smiles. So, in the mood fo’ love the f***** life
PS – inspirata always de la oameni si perfectionata de viata (dyeve).
MTV-ul are o emisiune intitulata America’s Best Dance Crew, in traducere ( ca ma si pricep rau..) cred ca inseamna cel mai tare dance in “gasca"…gen Step up..1..2..si de o luna si mai bine se perinda prin fata juriului, dar si a Americii diverse echipe compuse din 3-5-7 membrii, care se incumeta sa execute aproape identic coregrafii celebre cum ar fi Ro Ro sau de Jamaica ( vezi Ciara…o bunaciune fatuca asta). Prestatiile mai mult decat super cool, cu glade-uri - pasul acela al lui Michael Jackson, urmat de alti pasi - bounce-ul - ce iti creaza iluzia de a pleca la stanga si printr-o piruieta ajungi in dreapta, mai dai si un pop (adica cu genunchiul de podea - smiles ), valuri cu trupul perfect arcuit si fara miscari precise, doar relaxate, executii a unor wheel barow (sper ca asa se scrie) acea prindere a picioarelor unui coleg din trupa ce-l impinge pe acesta pe spate in acelasii ritm si dans…care trebuie sa curga de la sine.. simtind ritmul in toata fiinta ta, pe fundalul unor melodii de genul “Let me love you” - Mario - si analizate sub lupa de un juriu simpatic compus din Lil Mama, JC Chaez, Shane Sparks, care acuza si se amuza cu echipele de dance ce se maimutaresc si se joaca pe scena din fata lor, admirandu-le aceleasi glade-uri (miscarea aceea ca si cum ai pluti..)laudand o echipa gen “Presh Select” pt. ca au reusit sa-si scoata capul ca testoasa si sa mearga 
Recent comments